Cristi Chivu a luat decizia în privința ofertei de a prelua un club din Superliga

Cristi Chivu a luat decizia în privința ofertei de a prelua un club din Superliga
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 1 noiembrie 2024
  • Publicat:

Cristi Chivu (44 de ani) așteaptă cu nerăbdare să își înceapă cariera de antrenor principal la nivel de seniori, după ce în ultimele sezoane a pregătit echipele de tineret din cadrul clubului Inter Milano.

Întrebat despre planurile de viitor pe care le are, fostul mare fundaș al echipei naționale nu a exclus posiblitatea de a prelua o formație din Superliga României.

„N-am spus niciodată «NU»!”. Ce solicită Cristi Chivu pentru a antrena în Superliga României

Cristi Chivu se află în postura de liber de contract din iunie 2024, după ce a încheiat colaborarea de succes pe care a avut-o cu Inter Milano.

Fostul internațional român și-a început cariera de antrenor de la cel mai jos nivel, iar mai întâi i-a pregătit pe juniorii „nerazzurrilor”, în intervalul 2018 – 2019. A fost promovat apoi la U17, U18 și U19, alături de aceasta din urmă, formația Primavera, reușind să cucerească și un titlu de campion în Italia.

Însă, după 6 ani petrecuți în curtea clubului, pe lângă cei din postura de jucător, Cristi Chivu a decis să o ia pe propriul drum și să încerce să devină antrenor principal la o echipă de seniori.

În vară s-a vehiculat că a negociat cu Ajax Amsterdam, însă discuțiile nu s-au finalizat, deoarece lui Chivu nu i-a fost propus rolul de antrenor principal la prima echipă. Fostul mare fundaș dă dovadă în continuare de răbdare și așteaptă ca un proiect îndrăzneț să îi iasă în cale. Iar într-un interviu pe care l-a acordat recent, Chivu a spus că nu exclude posibilitatea de a bate palma cu o echipă din fotbalul românesc, în cazul în care îi vor fi oferite anumite garanții. Mai precis, Chivu vrea un proiect serios și libertate totală din partea patronilor din Superliga, renumiți pentru că de multe ori intervin direct la nivelul echipelor:

Mi-a plăcut să lucrez cu copii, să coordonez un staff, să învăț lucruri. Am devenit mai deschis, mai comunicativ. Dar acum vreau să fac pasul următor în carieră, să văd dacă sunt în stare să-mi transpun ideile și experiența la nivel de seniori. Mi-am dat șase ani să ajung la un anumit nivel. Dacă nu-mi iese, pa și la revedere! Mă apuc de altceva. N-am spus niciodată «NU» unei eventuale colaborări cu o echipă din România sau cu FRF. Nu mă închipui un mare tehnician, dar vreau să-mi aleg pașii cu grijă. Ambiția de a duce mai departe ce am început în Italia e mai mare decât disperarea de a antrena. Nu știu dacă greșesc renunțând la anumite oportunități și mă gândesc uneori dacă fac bine sau rău. Dar ce se poate construi în România?”, a întrebat Cristi Chivu, în interviul acordat pentru gsp.ro.

„Patroni care doar ei centrează, ei dau cu capul și curăță echipamentul”

În continuare, Cristi Chivu a încercat să își răspundă singur la întrebare și a evidențiat situația actuală din fotbalul românesc, unde patronii de cluburi nu îndeplinesc doar calitatea de finanțatori.

În România, cluburile trebuie să aibă oameni responsabilizați pe funcții și să răspundă pentru ceea ce fac. E complicat să crești și să atingi niște obiective dacă există patroni care doar ei centrează, dau cu capul și curăță echipamentul. Nu critic. Sunt de apreciat oamenii care aduc bani de acasă și țin vii speranțele suporterilor, dar, ca să construiești ceva durabil, e nevoie de mai mult profesionalism. E nevoie de oameni capabili să facă lucrurile astea, de o structură și o bază care nu pot fi implementate peste noapte. Și, până la urmă, e vorba despre transmiterea unei mentalități pe care toți ar trebui să o aibă”, a completat fostul antrenor din curtea clubului Inter Milano.

În încheierea subiectului, Cristi Chivu a spus răspicat că nu este tentat de o carieră de analist TV, deși a avut oferte competitive de la posturi internaționale, precum Sky și FOX. Visul său rămâne, momentan, acela de a se înhăma la un proiect îndrăzneț din postura de antrenor principal.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%:
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%: "Va fi prezentat…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich:
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
×